Arborele genealogic
miercuri, 17 mai 2017
JOCURI DIDACTICE
ALINIEREA ÎN ORDINEA ZILEI DE
NAŞTERE
Fără să
vorbiţi, aliniaţi-vă în funcţie de ziua şi luna voastră de naştere.
Grupul este
lăsat să se descurce singur şi pentru ordinea de aliniere să folosească
comunicarea nonverbală.
NUME CELEBRE
Facilitatorul scrie
un nume celebru (un star, un personaj istoric, un personaj de desene animate
etc.) pe o etichetă şi lipeşte pe spatele fiecăruia fără să le spună.
Participanţii se mişcă şi pun întrebări de tipul „da” şi „nu” până ghicesc cine sunt ei.
VISUL
Toată lumea
stă în cerc şi fiecare trebuie să se prezinte, oferind date despre originea şi
aspiraţiile lui de viaţă.
DIN FERICIRE /
DIN NEFERICIRE
Acest joc
poate fi jucat pe perechi sau în cerc. Primul jucător începe povestirea cu:
„din fericire când m-am trezit azi dimineaţă era frumos...”. Al doilea continuă
„din nefericire, liniştea gândurilor mi-a fost tulburată de...”. Al treilea
continuă „din fericire...” şi tot aşa procedează şi restul grupului.
POVESTIREA
REALIZATĂ ÎN GRUP
Mai mulţi
oameni se aşează în cerc şi compun pe rând o povestioară din câte o frază sau
un paragraf scurt care se încheie cu „apoi” sau
„dar”, acesta fiind semnalul pentru următorul participant care trebuie
să continue. Nimeni nu poate şti dinainte modul în care va evolua povestea, dar
participanţii pot introduce cuvinte cum ar fi „deodată”, „imediat”, „surprinzător” ş.a.m.d. pentru a
schimba firul povestirii.
STATUIA
EMOŢIILOR
O persoană se
gândeşte la o emoţie, o mimează (ca şi statuie). Ceilalţi intuiesc ce stare a
imitat.
JOCUL NUMELUI
Prenumele
însoţit de un adjectiv care să înceapă cu prima literă din pronume.
Ex. Cristina
cea curioasă pentru că îi place să cunoască multe lucruri.
ASTĂZI MĂ SIMT
Desenează
expresia cea mai potrivită pentru starea emoţională pe care o simţi acum.
CREATIVITATE
1.
Concepeţi zece fraze neconvenţionale pe care un
profesor le poate utiliza la începutul orei în clasă pentru a crea o atmosferă
agreabilă.
2.
Construiţi o relatare de o pagină pe tema „Ce visează
câinele meu despre mine”.
3.
Cum vă imaginaţi oamenii în 2200.
4. Enumeraţi zece întrebuinţări neobişnuite pentru o
portocală şi pentru o forfecuţă de unghii.
5.
Ce jocuri aţi imagina în timpul recreaţiilor pentru
elevii din liceu.
6.
Cum am putea opri timpul în loc?
7.
Imaginaţi un dialog umoristic între un campion la
alergări şi linia de sosire.
8.
Alcătuiţi o poveste cu următoarele cuvinte: nimfă,
furnici, copilărie, şocant, barcă.
9.
Sugeraţi cel puţin şase idei pentru a face mai
agreabilă sala de clasă unde învăţaţi.
10. Enumeraţi
cât mai multe invenţii inutile. (ex. pastă de dinţi pentru hipopotami, ochelari
de soare pentru cârtiţe)
11. Enumeraţi
cât mai multe imposibilităţi. (ex. să
vorbeşti cu tine le telefon, să dai cu capul de-o planetă).
12. Imaginaţi
un dialog între Socrate şi Isus.
13. Concepeţi
două scrisori imaginare pe care le-aţi adresa una lui Sisif şi alta Sfinxului
egiptean.
CINE SUNT EU?
Completează
următoarele fraze:
Oamenii de
care îmi pasă cel mai mult sunt....................
Mă simt mândru
de mine pentru că.................................
Oamenii pe
care îi admir cel mai mult sunt.....................
Îmi place
să......................................................................
Îmi doresc
să....................................................................
Unul din cele
mai bune lucruri făcute de mine este.........
Mi-ar plăcea
să devin.......................................................
Prefer
să..................decât să............................................
Îmi propun să..................................................................
Ştiu că pot
să..................................................................
DACĂ...
Completaţi
următoarele propoziţii
Dacă aş fi o
floare aş fi......................................
Dacă aş fi
animal aş fi.......................................
Dacă aş fi o
culoare aş fi...................................
Dacă aş fi o
jucărie aş fi....................................
Dacă aş fi
actor aş fi..........................................
Dacă aş fi
vedetă aş fi.......................................
Dacă aş fi
instrument muzical aş fi...................
Dacă aş fi
sportiv aş fi......................................
Clasa mea
Dacă clasa mea
ar fi...............
O maşină, ar
fi........................
O mâncare, ar
fi.....................
Un film, ar
fi..........................
O floare, ar
fi..........................
O emisiune TV,
ar fi..............
O materie, ar
fi.......................
O profesie, ar
fi......................
O melodie, ar
fi......................
Un animal, ar
fi......................
AFIŞUL MEU
PUBLICITAR
Cum ar arăta un afiş publicitar despre tine?
CEL MAI
INTERESANT LUCRU SUNT EU
Elevii
realizează un colaj care să cuprindă următoarele date:
Numele:
Vârsta:
Înălţimea:
Culoarea
părului:
Ziua de
naştere:
Ce îmi palce:
Mâncarea mea
preferată:
Culorile mele
preferate:
Sportul meu
preferat:
Materiile
preferate:
Lucruri care
nu îmi plac:
Aceste lucruri
le fac EU cel mai bine:
CAREUL
Acest lucru facilitează comunicarea dintre
voi. Pentru acest scop, căutaţi trei colegi care să aibă caracteristricile
înscrise în fiecare cadran.
Merge des pe munte în excursie
|
Îi place îngheţata
|
Îi place culoarea roz
|
Joacă fotbal
|
Este pasionat de informatică
|
Are mulţi prieteni
|
Citeşte literatură SF
|
Nu fumează
|
Pictează în timpul liber
|
Şi-ar dori să piloteze un avion
|
Face mult sport
|
Îi place să sămânce pizza
|
Colecţioează obiecte
vechi
|
Ascultă muzică retro
|
Are ochii verzi
|
Este imbrăcat cu ceva albastru
|
EXERCIŢII
PRIVIND CONSTRÂNGERILE DE INDUCŢIUE
Trebuie să
realizaţi o scurtă povestire:
-
în care toate cuvintele să înceapă cu „a”;
-
care să cuprindă cât mai multe cuvinte care se termină
în „-ion”.
PARABOLA
Se pune
problema inventării în cadrul unor grupuri mici sau individual a unor naraţiuni
sub formă de fabulă, poveste, aventură extraordinară.
De examplu:
„Lumea modernă
este asemenea unui caravanserai unde....”
„Un peşte şi
un ied doriră să cominice între ei...”
„În peştera
lui Alibaba există un colţ pentru comori culturale. Se putea vedea...”
„Albinele se
hotărâră să schimbe modul de viaţă în strup. Pentru aceasta ele..”
„O clasă este
o..”
LINIA VIEŢII
Luaţi o foaie
de hârtie şi desenaţi linia vieţii voastre. Poate fi dreaptă, ascendentă sau
descendentă.
Marcaţi cu X
locul în care vă aflaţi acum.
Marcaţi
evenimentele importante din viaţa voastră. Începeţi cu primele întâmplări.
Lăsaţi mai
mult spaţiu pentru a putea adăuga pe parcurs.
Simboluri:
-
experienţe pozitive, întâmplări favorabile „٨”.
-
experienţe negative, dificile „*”
-
am învăţat ceva din ce mi s-a întâmplat „!”
-
cât de stresant a fost: S – puţin, SS- destul, SSS-
foarte stresant.
-
dacă am riscat „R”.
-
dacă a fost alegerea mea „A”.
-
dacă a fost singura alternativă pe care am avut-o „x”.
CELE 7 SCHIMBĂRI
1.
Imaginaţi-vă 7 schimbări pe care aţi vrea să le
introduceţi în şcoala voastră.
Această instrucţiune trebuie prezentată
prin precizarea faptului că se impune o imaginaţie nerestrictivă, ca sub
efectul unei baghete magice.
Schimbările
trebuie să fie notate.
2.
Pe o foaie, ordonaţi de sus în jos schimbările, de la
cea pe care o consideraţi cea mai importantă până la cea mai puţin importantă.
3. Pe o altă
foaie, faceţi aceeaşi ordonare, însă de la cea pe care o consideraţi cea mai
realizabilă până la cea mai puţin realizabilă.
Test
1.
Ia un pix şi o hârtie.
2.
Când alegi numele, acestea să fie ale unor oameni pe
care îi cunoşti.
3.
Mergi după instrucţiuni. E foarte important pentru
rezultatul testului.
4.
Nu citi înainte.
1.
Pe o coală de hârtie scrie numerele de la 1 la 11
într-o coloană în stânga paginii.
2.
În dreptul numerelor 1 şi 2 scrie oricare două numere.
Nu ai un număr favorit?
3.
În dreptul numerelor 3 şi 7 scrie numele a două
persoane de sex opus.
4.
Scrie orice nume vrei (prieteni, familie) în dreptul
numerelor 4, 5 şi 6.
5.
Scrie titlurile a 5 cântece în rândurile 8,9,10 şi 11.
6.
Pune-ţi o dorinţă.
Interpretare
1.
Numărul persoanelor la care vei transmite acest joc
este cel din dreptul numărului 2.
2.
Persoana din spaţiul 3 este persona pe care o iubeşti.
3.
Persoana pe care o placi dar cu care relaţia nu poate
rezista este cea din spaţiul 7.
4.
Cel mai mult ţi la persoana de la numărul 4.
5.
Persoana din spaţiul 5 te cunoaşte cel mai bine.
6.
Persoana din dreptul numărului 6 este steaua ta
norocoasă.
7.
Cântecul din spaţiul 8 este cântecul pentru persoana
din dreptul numărului 3.
8.
Cântecul din spaţiul 9 este cântecul pentru persoana
din dreptul numărului 7.
9.
În spaţiul 10 este cântecul care îţi descrie starea /
felul în care gândeşti.
10. La
11 este cântecul care îţi spune cum vezi viaţa.
11. La
numărul 1 este numărul tău norocos.
TEST DE PERSONALITATE
1.
Scrie cinci caracteristici ale animalului preferat.
2.
Scrie cinci caracteristici ale păsării preferate.
3.
Ce simţi când te afli în faţa mării?
4.
Ce ai simţi dacă ai vedea nişte ruine în deşert.
5.
Imaginează-ţi un cub. Ce culoare are?
Interpretare
1.
Cum te vezi tu pe tine însuţi.
2.
Cum ai vrea să fii.
3.
Atitudinea ta în faţa vieţii.
4.
Atitudinea ta în faţa morţii.
5.
Culoarea în care vezi căsătoria.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)