vineri, 31 martie 2017

BUBURUZE VESELE

luni, 27 martie 2017

ZAMBILELE - FLORI DE PRIMĂVARĂ

luni, 6 martie 2017

Legenda Mamei

Se spune că odată, Gingaşul- ghiocel îşi trudea mintea cu o întrebare. Ieri, când tocmai scosese capul din zăpadă, zărise un copil care ţinea în mână un alt ghiocel pe care, spunea el, urma să i-l dăruiască mamei sale. Supărat că nu- şi putuse saluta măcar fratele mai mare cu care plecase băiatul voios, Gingaşul- ghiocel se intrebă ce putea însemna cuvântul acesta” mamă”, ca să merite ruperea unei flori atât de superbe cum era el. Şi tot frământându-şi mintea, se gândi să-l întrebe pe Bătrânul- ghiocel ce înseamnă “mamă”. El avea deja 5 zile de când zărise lumina şi sigur trebuia să ştie.

– Bătrâne-ghiocel, spuse ghiocelul sfios, am o întrebare.
– Ia spune!
– Ce înseamnă “mama”?
La auzul acestor cuvinte, Batrânul- ghiocel surâse.
– Vrei să ştii ce-nseamnă “mama”?
– Da, răspunse temător Gingaşul- ghiocel.
– Dragul meu, mama este cea mai scumpă fiinţă din lume şi cel mai preţios cuvânt. Fără mamă nicio fiinţă nu ar exista. E la fel de importantă ca şi apa cu care te hrăneşti, ca şi soarele de unde-ţi iei lumina, la fel ca aerul pe care-l respiri. Toată lumea ar trebui să aibă o mamă. Ea a apărut din dorinţa oricărei vietăţi de a fi protejată. Este importantă mai ales pentru copii. Fără o mamă, nimeni nu le-ar şterge lacrimile de pe obrăjori, fară ea nu ar putea creşte. Ea este cea care îndură toate suferinţele şi-şi duce povara până la capăt. Ea e blândă, iubitoare si răbdătoare. E singura care poate alina durerea, e singura care poate oferi căldura, liniştea şi pacea oricărui suflet. De aceea a luat naştere mama. Din nevoie. Şi cât de tristă şi de neînsemnată ar fi lumea dacă nu ar exista mama, care dă culoare şi viaţă la toate câte sunt pe-acest pământ!
– Ce importantă este mama! spuse mirat şi încântat Gingaşul- ghiocel. Dar deodată se întristă şi începu să plângă cu lacrimi amare. Spuneai că toate fiinţele ar trebui să aibă o mamă, Bătrâne- ghiocel. Ei, bine, atunci eu de ce nu am una?
– Prostuţule, spuse Bătrânul- ghiocel. Păi, mama ta e zăpada! Dacă nu-ţi ţinea ea de cald toată iarna cu haina ei pufoasă, acum nu mai trăiai. Iar, tată-ţi este soarele care te mângâie cu razele sale duioase în fiecare zi.
– Aşa este, spuse atunci înveselit Gingaşul- ghiocel. Cu toate astea, să ştii că tare mi-aş dori să cunosc o mamă care să semene descrierii tale.

– Ei bine, mâine sunt sigur ca o vei întâlni, răspunse Bătrânul- ghiocel. Băiatul care tocmai ţi-a rupt fratele mai mare, vine în fiecare zi să culeagă câte un ghiocel pentru mama lui. Aşa că, vezi cum îl impresionezi în haina ta sclipitoare şi te va alege. Şi îţi mai spun un secret: când îi vei săruta mamei podul palmei, să ştii că vei fi cea mai norocoasă floare din lume.

vineri, 3 martie 2017

IDEI PENTRU ZIUA MAMEI

marți, 21 februarie 2017

Legenda Babei Dochia

Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.

Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Babele

Povestea spune ca ar fi fost o singură babă, pe care o chema Dochia. Adică… babă nu prea era ea, că… să vedeţi. Ba era chiar fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă, că toţi fiii de crai o peţiră dar ei nici unul din ei nu-i plăcea.

Azi aşa, mâine aşa, poimâine la fel, până ce unul din ei, nici una, nici alta, porneşte cu război împotriva împăratului, tatăl fetei; îl bate, îl prinde şi se apropie de palatul fetei; căci gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată.

Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă.

Și-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace căci era iarnă şi topenie de frig, şi şi-a luat drumul spre pădure. A stat fata, adică baba, nu fata! Zic, a stat, până primăvara când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc, şi aşa până ce şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a azvârlit ultimul cojoc, unde nu începe deodată un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă pe babă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă. Pasă-mi-te c-o ajunsese vreun blestem de-al lui bietul tată-său.

De-atunci a rămas rostul vremii tot aşa schimbător în cele nouă zile de la începutul primăverii. Şi tocmai când ai zis Doamne-ajută şi ţi-ai lepădat surtucul, atunci te pomeneşti cu câte un pui de geruleţ, ba încă şi cu câte o zăpadă, de nici nu ştii cum să-l îmbraci iarăşi mai degrabă. De atunci a rămas şi vorba: „Să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei!“.

În multe părţi se mai crede că această Dochie ar fi fost fiica lui Decebal şi că a fugit în pădure şi s-a făcut păstoriţă, de frică să nu cadă în mâinile romanilor şi ale împăratului Traian.

După ultima zi a babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea oamenii, în acea zi, curăţesc curţile, strâng tot gunoiul la un loc şi îi dau foc, iar apoi sar peste el ca să se afume şi să fie feriţi de orice spurcăciune, căci toate spurcăciunile ard o dată cu gunoiul. Tot pentru asta, femeile afumă şi prin case, cu o cârpă arsă.

De acum s-a sfârşit şi cu babele, sfânta muncă începe iarăşi cu bucurie ca şi anul trecut.

Stânca Dochia

Se zice că Dochia a fost o fată care, încă de mică, a fost dusă la schitul de la poalele Ceahlăului, iar când a crescut, s-a călugărit.

Într-o zi, s-a depărtat de schit şi a început a se plimba printr-o frumoasă poiană din apropierea schitului.

I-a plăcut atât de mult încât, de atunci, în fiecare dimineaţă ieşea să dezmierde florile înviorate de rouă. Alţi prieteni nu avea, decât florile şi păsările codrilor.

Într-o zi, în această poiană a întâlnit un prinţ frumos, de care s-a îndrăgostit pe loc. Acum nu o mai interesau nici florile, nici păsările, gândul fiindu-i numai la iubitul ei. Şi-au făcut multe visuri împreună şi erau foarte fericiţi amândoi.

A venit însă o zi, când Dochia l-a aşteptat în zadar pe drăguţul ei, că acesta nu a mai venit, ca de obicei, la locul întâlnirii. A aşteptat o zi, a aşteptat două, apoi nouă, dar prinţul tot nu s-a arătat. Într-o zi, a aflat că s-a însurat. Vestea a durut-o atât de mult că i-a întunecat judecata.

A doua zi în zori a ieşit iar să-şi dezmierde florile, după care nu s-a mai întors la schit. S-a urcat însă pe Ceahlău, unde a rătăcit douăsprezece zile, nebună de durere şi deznădejde. În cea de-a douăsprezecea zi s-a suit pe o stâncă mare şi şi-a dat drumul în prăpastie.

De atunci, stânca poartă numele de Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sunt zilele de rătăcire ale Dochiei.

Se crede că aceste zile corespund celor 12 luni ale anului. Ziua de 1 martie reprezintă luna ianuarie, iar ziua de 12 martie reprezintă luna decembrie. Oamenii cred că, aşa cum este timpul din aceste zile, aşa va fi şi luna corespunzătoare.

Balada Dochiei

scrisă de Ghe. Asachi în 1838, după călătoria la muntele Pion (Ceahlău)

Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi ş-a ei popor
Ea domnează-n vizunie
Peste turme şi păstori.

La frumuseţe şi la minte
Nici-o giună nu-i samana
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Deşi e biruitor,
Frumuseţei ei se-nchină
Se subjugă de amor.

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi.
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai
A ei haină aurită
O preface în şăiag,
Tronu-i iarba înverzită.
Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n astă ţară
Şi de-a biru-i deprins.
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu ferbinte
„Zamolxis, o zeu ! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog nu mă lăsa!”
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ Traian,
De-al ei zeu scutită zâna
Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sân,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.

luni, 20 februarie 2017

SERBARE 8 MARTIE

1. Adă, Doamne, Primăvara!

Zi-i mai repede să vină,

Să-nflorească toată ţara

Şi caisul din grădină;

Scoate mugur la răchită

În pădurea de sub vii,

Să le ducem înflorite,

Mamei noastre de Florii!

2. Bună dimineaţa, Primăvară!

Bine-ai venit din nou la noi,

Tu care-aduci lumină-n ţară

Şi viaţă-n mugurii de-altoi.

3. Iarna a plecat departe

După ce ne-a viscolit

Fluturele, rândunica

Iar pe plaiuri ne-au sosit.

Toţi: A venit primăvara! A venit primăvara!

4. Eu mă duc acum la uşa

Florilor şi bat uşor.

Au dormit destul o iarnă,

Să le scol din somnul lor.

5. Vestitorul primăverii

A sosit. De sub zăpadă

S-a săltat dând la o parte

Neaua, căutând să vadă.

6. În pădure plin pământul,

Este alb de ghiocei!

Stau sfioşi, miraţi, cu floarea

Parcă-s nişte clopoţei.

7. Ghiocel cu trei petale,

Curajos ai şi sosit!

Te întâmpinăm în cale

Cu salut de bun venit!

8. Sunt micuţ şi frumuşel

Şi mă cheamă ghiocel,

Eu alung iarna din ţară

Şi-aduc dulcea primăvară.

9. Mama mea e primăvară

Şi mă cheamă lăcrimioară,

Sunt sora lui ghiocel

Şi-s mai mică decât el.

10. Tu eşti floarea îndrăzneaţă,

Care azi se veseleşte

Chipul drag ce ne-a dat viaţă

Mama, care ne iubeşte.

Toţi: Mama care ne iubeşte

Cântec: Eu sunt numai un copilaş, Cu dragoste natura cânt,

Drăguţ şi mititel. Căci o iubesc cu foc.

Zburd vesel ca un iepuraş, Deşi sunt mic mă străduiesc

Nu obosesc de fel. Cu cei mari la un loc.

11.Noi, iubire şi-ndrăzneală

Mamei scumpe i-arătăm.

Şi de-am făcut vreo greşeală

Dorim toţi s-o-nlăturăm.

12.Ghiocel micuţ, gingaş,

Am venit în graba mare,

La ai ţării copilaşi

Pentru a mamei sărbătoare.

13. Cu această floare-n mână,

Copilaşul tău iubit,

Îţi urează, dragă mamă,

Să ai traiul fericit!

14. Ochii mamei sunt

Două curate stele albastre,

Luminând petala frunţilor noastre

Clătinată de rouă, nescuturată de vânt.

15. Inima mamei – cântec ne-nfrânt,

Clopot de biruinţă şi bucurie,

Dulce-mi vorbeşte el mie,

Dulce şi eu îi cuvânt.

16. Vorbele mamei sunt

Ploaia cea mai caldă, nevinovată şi bună,

Căzând liniştită după furtună

Peste-al grâului fraged veşmânt.

Cântec: De ziua ta, mămico

17. E ziua ta, măicuţă

Te-aşteaptă flori pe masă

Şi-un dar micuţ te-aşteaptă.

Când o să vii acasă

Am să-ţi sărut obrajii

La piept când mă vei ţine

Şi mâinile ce nu au, odihnă pentru mine.

18. E ziua femeii – e ziua ta, mamă!

E ziua chipului ce-l port în ramă.

E ziua lor! Nici nu le vine-a crede,

Că lumea le mai ştie, le mai vede.

19. E ziua ta, măicuţa mea cea bună!

Dac-aş putea, ţi-aş prinde în cunună,

Toţi trandafirii zărilor uşori

Şi cântecele ca pe nişte flori,

20. Şi razele de soare şi de lună…

Pe toate ţi le-aş prinde în cunună.

Dar până cresc, nu pot, oricât aş vrea,

Decât să te sărut, măicuţa mea!

Cântec: Lângă leagăn

1. Lângă leagăn nopţile-ţi pierdeai 2. Eram mică şi nu-nţelegeam

Mama mea, atunci când mă creşteai Că prin plânsul meu te supăram

Frântă de-oboseală îmi cântai încetişor Nu-ţi luam în seamă un alint afectuos

„Nani, nani, nani, dormi, puişor.” Prea frumos, prea frumos, prea frumos.

3. Mamă, astăzi de ziua ta

Îţi aduc în dar recunoştinţa mea

Îţi doresc din suflet, mamă dragă, să trăieşti.

La mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani.

21. Mamă dragă, ce-aş putea

Să-ţi doresc de ziua ta?

Bucurie, sănătate

Mult noroc şi spor la toate;

Sănătate şi zile senine

Să mă creşti, maică, pe mine.

22. M-a crescut mama în poală,

Din leagăn şi până-n şcoală.

Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul,

Mi-a vegheat semnul şi gândul.

M-a-nvăţat să gânguresc

Să spun „mamă”, să zâmbesc,

M-a-nvăţat apoi în casă

Primii paşi până la masă.

23. M-a-nvăţat ca să nu mint,

M-a-nvăţat să nu m-alint.

Să nu ştiu ce este frica

Toate m-a-nvăţat mămica.

Mamă bună, mamă dragă,

Te-oi iubi o viaţă-ntreagă

Pentru tot ce ai făcut,

Pentru că tu m-ai crescut.

24. De ziua ta, măicuţă,

Eu rog pe Dumnezeu

Să-mi îndeplinească dorul

Ce-l port în gândul meu.

25. Să-ţi dea viaţă lungă,

Noroc şi sănătate,

Să-ţi răsplătească Domnul

Nespusa bunătate.

26. Şi bucurie multă

Şi multă voie bună

Şi viaţă lungă, lungă,

Să ducem împreună.

27. Ca să mă vezi şi mare,

Cu rost la casa mea

Căci noi suntem nădejdea

Şi mângâierea ta.

28. Aceasta este ruga,

Ce-o port în gândul meu.

Aşa mă rog din suflet

La bunul Dumnezeu.

Cântec: Cântec pentru mama

1. În zori când mă trezesc Totul e minunat,

Visului îi zâmbesc Visul e-adevărat,

Şi-n prag o zăresc Ziua mi-a-nseninat

Pe mama. Doar mama.

Refren: Şi la şcoală şi acasă Cum pot să-ţi mulţumesc

Chipul tău mă veghează. Să-ţi spun că te iubesc?

Asta-aş vrea tu să ştii Azi când e ziua ta,

Dulce mamă. Dulce mamă!

2. Uneori tu mă cerţi, Şi când m-ai sărutat

Ca apoi să mă ierţi, Îmi dă aripi să zbor.

Când în ochi îmi zăreşti Eu învăţ mai cu spor

Două lacrimi. Dulce mamă. Refren:

3. Primăvara o întreb Azi alerg c-un buchet

Ce-ţi aduce în dar? Mâna să ţi-o sărut,

Ea-mi arată zâmbind Să-ţi şoptesc „La mulţi ani!,

Ghioceii. Dulce mamă. Refren:

29. Mama mea pe buze are leac necunoscut,

Orice m-ar durea îmi trece doar cu un sărut.

Mâinile-i şi vocea-i poartă vraja vrăjilor,

Când mă culcă, mă mângâie, eu adorm uşor.

Fără veste un suspin de m-a încercat,

Zâmbetul măicuţei mele l-a şi alungat.

30. Mă înveseleşti în somn şi eu simt

Când râzi în somn, tu cu mine odată râzi

Eu ţi-s lumina ochilor tăi blânzi

Îţi mulţumesc pentru grija de fiecare zi.

31. Am supărat-o uneori şi n-a fost bine

Copilăreşte eu am mai greşit.

Dar vreau să ştii: atunci mi-a fost ruşine

Şi amândoi obrajii mi-au roşit.

32. Cum aş putea să răsplătesc vreodată

Atâta dragoste ce mi-ai purtat

Chiar dacă m-ai certat vreodată

A doua zi cu milă m-ai iertat.

Cântec: I. Ce dragă-mi este mama II. Şi-atunci când voi fi mare

Când mă gândesc la ea, Şi-n depărtări voi fi

Cu braţul ei, cu glasul ei, Tot gândul meu se va-ndrepta

Uşor mă legăna Spre tine mama mea.

33. Cuvântul bun al mamei

Nu-l lepăda, copile,

Cât va mai fi pe lume,

Să ai urechi şi zile

Şi-nseamnăţi-le bine

Să i le-asculţi pe toate

Că nu-i pe lume nimeni

Ca ea să ţi le-arate.

34. Măicuţa mea, eu te iubesc

Nu mă bate când greşesc.

Eu sunt mic, neastâmpărat,

Nu-mi dau seama de ce fac.

35. Ia adu-ţi aminte bine

Când erai şi tu ca mine

Câte rele ai făcut!

Mama ta nu te-a bătut

Te-a crescut şi te-a iubit,

Până nu ai mai greşit.

Cântec: Cine vă iubeşte, Basme minunate, Refren: Vă daţi seama,

Cine vă-ngrijeşte, Cine povesteşte, Este mama,

Zi de zi munceşte, Jucării frumoase, Mama… mama…

Pentru a vă creşte? Cine dăruieşte?

36. Lumina ea mi-a dat-o

Şi cântecul duios,

Şi mama mă învaţă,

Cum să mă port frumos

37. Cu câtă grijă ne-a crescut

Până-am ajuns copii de şcoală

Ne-a dus de mână la-nceput

Şi a rămas plângând pe sală.

38. Mamă dragă, scumpă mamă,

Dintre toate câte sunt

Tu îmi eşti de bună seamă

Cea mai dragă pe pământ.

39. Şi sărutându-te îţi spun

„Mulţi ani şi buni!”

Cum e urarea noastră din străbuni.

Cântec: La mulţi ani!

40. De dragul tău pământul

De ghiocei e plin

Şi vin cocori din zare

Şi cerul e senin

41. Întâiul fir de iarbă,

A răsărit în prag.

Şi-nmugureşte pomul,

Să-ţi fie ţie drag.

42. Învaţă-mă ce-i bine,

Fereşte-mă de rău,

Că eu voi creşte vrednic,

Şi bun de dragul tău.

43. M-ai crescut, măicuţă bună,

Ca pe-o floare din grădină.

M-ai crescut ferit de rău,

Ocrotit de sfatul tău.

44. Mamă, tu m-ai învăţat

Că la noi eşti lăudat

Numai când eşti bun, cinstit

Şi de oameni preţuit!

45. M-ai învăţat să-ndrăgesc

Plaiul nostru strămoşesc,

Mi-ai dat dragoste adâncă

Şi iubire pentru muncă.

46. M-ai învăţat ca să cânt

Ce-i mai frumos pe pământ.

M-ai învăţat să doinesc

Tot ce-i bun şi omenesc.

47. Sfatul tău, mamă, l-ascult

Niciodată n-am să-l uit,

Iar ca semn de preţuire,

În cânt ţi-aduc mulţumire.

Cântec: Rugă pentru părinţi

Activități educative