PROGRAM SERBARE 24 IANUARIE – UNIREA PRINCIPATELOR

POVESTITORUL:

Intr-un an, tare demult,

Pe cand se fierbea unirea,

Multi boieri s-au adunat

Si s-au asezat la sfat.

S-au gandit ca ar fi bine,

Ca la Marea Adunare

S-aduca tarani fruntasi

Chiar acolo, chiar la Iasi.

Dupa ce i-au imbracat

Cu cheaburi si cusme noi

Au ales boieri de soi

Sa le tina cuvantare

Despre Unirea cea Mare.

BOIERUL:

Oameni buni, tarani iubiti,

Stiti de ce sunteti aici?

TARANII:

Pai vom sti, daca ne spuneti!

BOIERUL:

            Eu oricum o sa explic

Dar s-aveti rabdare un pic!

Tara noastra este mare

Dar e rupta de hotare

Moldova si Tara Munteneasca

Graiesc vorba romaneasca.

Sunt tari surori si crestine

Tot la fel stiu sa se-nchine.

Obiceiurile noastre

Numai Milcov le desparte.

Sa-l secam dintr-o sorbire

Si sa facem infratire.

Ati priceput ce v-am spus

Si aici noi v-am adus?

TARANII:

Noi am inteles boiere,

Ca Unirea e avere.

Dumneavostra stiti mai bine

Ce e rau si bun in lume.

Noi, taranii de la sat

Suntem buni doar la arat.

MOS ION ROATA:

Ion Rota ma numesc

Ma scuzati ca indraznesc.

Ba eu drept am sa va spun

Ca nu este lucru bun

Sa ne cereti noua sfat

Si-alta data s-a-ntamplat.

Oare cine-a ascultat

Vorba saraca din sat?

Noi stim sapa s-o-nvartim,

Secera s-o manuim

Iar voi cei care stiti carte

De dreptate aveti parte.

BOIERUL:

Au trecut acele vremuri

Ne-au venit semne din ceruri

Dumnezeu ne-a luminat

Si pe veci El ne-a legat

Sa fim frati, egali, de-o seama

Nu trebuie s-aveti teama

POVESTITORUL:

Boierul le-a insirat

Chiar povesti de neuitat.

Pe tarani i-a invatat

Cum strabunii au luptat

Mereu pentru o tara mare

In lume fara asemanare.

BOIERUL:

Ei, acum ati priceput

Ce v-am spus de la-nceput?

TARANII:

Priceput cucoane draga,

Sa dea Dumnezeu sa mearga!

MOS ION ROATA:

Sa ne fie cu iertare

Dar eu tot n-am inteles!

BOIERUL:

Mos Ioane, dumneta

Greu de cap esti, zau asa!

Hai sa mergem in gradina

Poate acuma o sa tina!!!

Vezi acolo in ograda

Bolovanul cat o roata?

Ia incearca si fa bine

Sa-l aduci aici la mine.

MOS ION ROATA:

Boiere, s-avem iertare

Dar e greutate mare!

N-am putere sa-l ridic

Doar sa il urnesc un pic.

BOIERUL:

Hai, incearca sa vedem!

BOIERUL:

Ia mergi si tu Mos Vasile

Treci si tu Bade Ilie

Hai Pandele, hai Ioane

Urniti bolovanul mare!

POVESTITORUL:

Toti taranii s-au unit

Bolovanul l-au urnit

Langa boier l-au adus

Oare ce-o mai fi de spus?

BOIERUL:

Intelegeti cum sta treaba?

Mos Ion s-a dus degeaba.

Putere nu a avut

Sa-l ridice n-a putut!

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi si la durere.

Dar, cu toti au reusit

Bolovanul s-a urnit.

Unde-s doi puterea creste

Si dusmanul nu razbeste!

MOS ION ROATA:

Boiere, sa ma iertati!

Degeaba imi explicati

Ca eu tot n-am inteles!

BOIERUL:

Mai Ioane, dumneata

Ai ceva cu viata mea

MOS ION ROATA:

Dar boiere sa ma ierti

Nu trebuie sa ma certi!

Ce ai spus este corect

Insa nu prea este drept.

Dumneata ne-ai poruncit

Cu noi insa n-ai muncit.

De la vorba pan′ la fapta

Este cale-ndelungata!

Bine-ar fi daca vreodata

Ati veni si voi in gloata

Si cu totii, impreuna

Poate facem treaba buna!

Dar… cam asa faceti voi

La razboi dati inapoi

La pomana dati navala

Treaba nu este egala!

Eu am priceput asa:

La tarani e munca grea.

ALEXANDRU IOAN CUZA:

Bine ai gandit, Ioane!

Vezi boiere, vezi cucoane?

Lucruri simple nu-ntelegi

Multe stii dar… nu le legi!

Tu doresti sa poruncesti

Dar nu vrei ca sa trudesti!

Numai cand o fi infratire

Vom vorbi despre unire.

Este greu, luptam de ani

Dar nu ne lasam la dusmani.

Suntem buni, avem un nume

Vom razbi cu toti in lume.

POVESTITORUL:

Dupa aceasta adunare

Au intins o hora mare

Au cantat si s-au rugat

Dumnezeu i-a ascultat

Dorinta le-a implinit

Si cu drag ei au primit

O frumoasa tare mare

Fara-n lume asemanare

Hora Unirii

De Virgil Carianopol

Hai, copii, să ne dăm mâna,

Să jucăm cu toţi copiii,

Să-nvârtim hora Unirii

Pe pământul României.

Vino, frate moldovene,

Vino, frate ardelean,

Să întindem hora mare

Ca în fiecare an.

Au jucat străbunii noştri

Şi părinţii mai apoi,

Hora mândră românească

Haideţi s-o jucăm şi noi!

Foaie verde de cicoare,

Hai să-ntindem hora mare!

Mihai Eminescu

<< S-a născut un Luceafăr >>

Audio: Doina şi Ion Aldea Teodorovici – Eminescu

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, să avem o zi dedicată lui Eminescu, în care să aducem un omagiu celui ce a fost “Luceafărul poeziei româneşti.”

            Programul artistic dedicat marelui poet naţional stă sub semnele LUMINĂ, SUNET, CULOARE, CUVÂNT. Elevii clasei a III a vor pregăti poezii, cântece, note biografice, audiţii, desene şi un  concurs.

Începem cu un ACROSTIH:

El de-a pururi străluceşte,

Marele Luceafăr blând,

Inima ce dăruieşte

Neamului un veşnic cânt.

El e vers urcat pe culme,

Stihuit din foc nestins,

Călător etern prin lume,

Univers de neatins.

 (Petre G. Nicolae)

Mihai Eminescu, cel mai mare poet al neamului nostru, s-a născut pe 15 ianuarie 1850 în Botoşani. Încă de copil a cunoscut farmecul pădurilor şi al izvoarelor de pe moşia părintească de la Ipoteşti. Tot acolo a cunoscut vraja folclorului şi suflul curat şi duios al românului. Copilăria şi-a petrecut-o în mijlocul locurilor natale, marcându-i pentru totdeauna restul vieţii.

              De mic copil Eminescu Mihai avea o fire care nu semana deloc cu a altor copii de varsta sa..Prieten de joacă nu-i putea fi decât Ilie, fratele cu ochi albaştri( Copii eram noi amândoi )

Uneori disparea de acasa in mod ciudat mai mult timp si se intoarcea iar, spre bucuria parintilor disperati.

Poznele copilăriei au rămas de pomină în amintirile de familie: zburdalnicii încălecau pe câini şi se războiau cu gânsacii, se bălăceau toată ziua în iaz, prinzând broaşte, Mihai întârzia în câte un bordei de ţăran, ascultând cu încântare poveşti, snoave, ghicitori, care l-au urmărit toată viaţa pe poet şi de care îşi aduce aminte cu părere de rău când mărturiseşte: „ Trecut-au anii ...

Cântec: Pe lângă plopii fără soţ

Cu o carte in buzunar hoinarea prin padure, se oprea stând de vorba cu pasarile, cu gazele, cu raurile sau cu arborii la umbra carora se odihnea.     „ Citea mult şi cu o repeziciune uluitoare. Îndată ce primea bani de acasă îşi cumpăra cărţi şi timp de căteva zile nu-l mai vedea nimeni”             ( I. Slavici)

Poezii: Somnoroase păsărele, Cântecul ...Cu penetul ca sideful, Fiind băiet...,

Fond .. Doina - Gh. Zamfir...Natura terestră apare cu elemente specifice ale spaţiului românesc (codrul, izvoarele, teiul, lacul) văzute în veşnica rotire a anotimpurilor, este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică, participând mereu la frământările poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei şi meditaţiei:

"Vino-n codru la izvorul   Care tremură pe prund  ("Dorinţa")
"Hai în codrul cu verdeaţă,  Unde-izvoare plâng în vale" ("Floare albastră")

Alte poezii: Călin ( De treci codrul de aramă ), Freamăt de codru, Peste vârfuri, Şi dacă, Ce te legeni, Povestea codrului, La mijloc de codru.

Încă de pe băncile şcolii primare de la Cernăuţi, Eminescu dă dovadă de o sensibilitate deosebită. Aici el stă în gazdă la profesorul de limba română, Aron Pumnul. Acesta îi insuflă viitorului poet dragostea faţă de ţară şi de popor, faţă de frumuseţile patriei. De altfel, multe din poeziile poetului fără pereche îşi au inspiraţia din frumuseţile naturii patriei.

Poezii: Codrule, Măria Ta, Sara pe deal şi cântecul ...Sonet I , Revedere, O, rămâi.

Rădăcinile viziunii lirice adânc înfipte în spiritualitatea poporului din care s-a născut sunt mărturisite chiar de Eminescu într-o însemnare făcută pe marginea unui manuscris: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar".

Fond .muzical... Poemul LUCEAFARUL are ca punct de plecare un basm românesc, „Fata în grădina de aur”"Luceafărul" este un poem filozofic, în care tema romantică a condiţiei omului de geniu capătă strălucire desăvârşită. Eminescu însuşi consemna pe marginea unui manuscris sursa de inspiraţie a "Luceafărului" şi definirea geniului în lume: citez     " Aceasta este povestea. Iar inţelesul  este că, daca geniul nu cunoaşte moarte, aici, pe pământ, nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."

Poezii: Luceafărul, Dintre sute de catarge, La steaua.

Prin ceea ce a scris Mihai Eminescu de-a lungul scurtei sale existenţe, a făcut să fie cunoscut în toată lumea. Poeziile lui au fost traduse în multe limbi ale lumii, făcând să se ştie în toată lumea despre România.( Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie )

Marea sensibilitate a poetului, dublată de suferinţa apăsătoare cauzată de boala din ultimii ani ai vieţii, l-au făcut pe poet să mediteze asupra morţii, asupra destinului. Fond muzical...  Poezii: O, mamă, Rugăciune.

“Mai am un singur dor”, este „cea mai duioasă, mai răscolitoare elegie testamentară. Deşi pe parcursul ei apar orizonturile luminoase ale împăcării omului cu natura - „liniştea serii", „întinsele ape", „cer senin", „tinere ramuri", „teiul sfânt", totuşi tristeţea covârşitoare îl apasă: „frunzişul vested", *al serii rece vânt", „va geme de patimi al mării aspru vânt".Poezii ( Mai am un singur dor,  şi cântecul... Numai poetul.)

            Încheiem cu frumoasele versuri dedicate marelui poet:

„Trebuiau să poarte un nume” de Marin Sorescu.

     

BUCURIA DE A FI DASCĂL

 „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare, nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit.”

                                               (Ion Heliade Rădulescu-Gândirea pedagogică)

            Şcoala este cea mai mare investiţie a unei naţii, menită să instruiască şi să educe generaţii succesive capabile să asigure toate cele necesare unui viitor în care să troneze bunăstarea ca rezultat al unei munci bine făcute indiferent de domeniul în care activează ca individ. Fiecare contribuie prin pregătirea şi dăruirea sa la mai binele lui şi al celorlalţi.

            „Şcoala care rămâne în suflet” ar trebui să fie în definitiv ţelul educaţiei. Lucrurile pe care le înveţi, le porţi cu tine indiferent cât timp s-a cernut peste momentul terminării cursurilor şi indiferent unde soarta îţi poartă paşii. Dascălii nu au apărut  întâmplător în această lume. Dumnezeu i-a trimis pe Pământ  pentru a împărţi Lumină şi Căldură. Dascălii adevăraţi nu îşi aleg această profesie pentru a avea  un loc de muncă, ori pentru foloase materiale, nici pentru a-şi urmări propriile interese. Aceşti oameni au fost înzestraţi cu har şi au hotărât că menirea lor este aceea de a dărui. Aparent neînsemnaţi, lipsiţi de acea putere atât de mult râvnită în zilele noastre, continuă să lupte folosind armele ce le sunt la îndemână: mintea şi sufletul.

„Să ţii în palmă sufletul unui copil este un privilegiu. Să fii important în viaţa unui copil este poate un DAR DIVIN. ,,Dumnezeu i-a înzestrat cu acest dar şi pe cei care în calitate de dascăli, de ieri şi de azi, au fost şi sunt modele puternice, demne de urmat atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Se spune că un dascăl bun echivalează cu un noroc în viaţă. Dascălul este dator să găsească „perla” în fiecare copil, „oricât de adâncă este” şi să-i dea strălucirea de care este capabil.

            Dascălii adevăraţi au avut şi „atunci” şi „acum” soarta lumânării - luminează celor din jur, consumându-se pe ei. Preocupările dascălilor de „atunci” sau a celor de azi sunt la fel: a-i învăţa pe elevi că munca, cinstea, omenia sunt cel mai potrivit fel de conveţuire - pentru că generează progres atât pentru individ cât şi pentru societate. 

           Dascălii sunt în mod voluntar modele de viaţă, de profesionalism, de echilibru, de toleranţă, responsabilitate, de respectare a drepturilor omului în general şi ale copilului în mod special. Dascălul de ieri sau de azi ştie că dacă îţi zâmbesc ochii când vorbeşti cu copilul, lui îi va zâmbi inima şi se va deschide în faţa ta. Dacă îi răspunzi copilului cu afecţiune şi el va răspunde la fel şi nu numai ţie, dar şi altora.

 A fi un dascăl bun mai înseamnă să nu uiţi că ai fost cândva copil, să închizi uneori ochii la micile greşeli, să te bucuri de succesele elevilor, să trăieşti clipa dezamăgirii – fără a le tăia din aripi. Să fii mereu tânăr, asemenea lor!

Meseria de dascăl este o meserie care te provoacă,  mai mult decât oricare alta deoarece înglobează în ea mai multe profesii:

-          medic - alini durerile cu mângâieri, cu zâmbete, cu note maxime, cu premii;

-          poliţist- ocroteşti viaţa elevilor, dirijând mersul lor prin hăţişurile vieţii, învăţându-i că   modul de interacţiune al atomilor şi moleculelor poate să genereze lucruri frumoase şi utile care să-ţi îmbogăţească viaţa, dar pot genera şi pericole dacă nu sunt folosiţi cum trebuie, şi atunci  trebuie să se oprească la intersecţie;

-          artist - susţii 5-6 spectacole pe zi, până la epuizare, care nu sunt răsplătite cu aplauze ci cu o ploaie de întrebări care încep cu „de ce?”, „cum?”, „dar dacă ar fi?”, „ce se întâmplă?”; dai autografe cu cerneală roşie pe caiete, pe teste, pe referate, pe portofolii; ai ochii în lacrimi când la sfârşit de ciclu elevii îţi spun – rămas bun - sau când ne trimit scrisori, felicitări, mesaje;

-          arhitect – încerci pas cu pas să clădeşti solid – temelia - baza  devenirii ca om a celor pe care-i formezi;

-          sculptor – şlefuieşti conştiinţe şi modelezi caractere;

-          instructor de zbor – dai învăţăceilor aripi  pentru a-şi urma ascensiunea în viaţă;

-          geolog – forezi cât mai adânc să vezi stilul de învăţare a fiecărui copil pentru a se putea dezvolta în ritm propriu şi conform abilităţilor lor pe care le deţine;

-          doctor de suflete – în calitate de educator, învăţător sau diriginte, când administrezi în doze homeopatice, individualizate remediile necesare pentru a corecta un comportament sau pentru a forma competenţe pentru a fi un OM în societate.

             Toate astea şi multe altele mă fac pe mine şi cu siguranţă pe toţi dascălii să facem din această meserie, o profesiune de credinţă.

           Albert Einstein spunea:  „Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.”

               Toţi ne-am străduit şi ne străduim să conducem generaţii de elevi prin hăţişurile lui „TREBUIE” şi ale contradicţiilor ce răsar din aplicarea socială a binelui şi răului, oferindu-le „armele de luptă” pentru a se descurca în orice situaţie şi sperăm că am reuşit.

,,Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este”, aşa cum spunea Peirot, ,,un candidat la maturizare, deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra lui”.

A fi profesor înseamnă a te ridica deasupra tuturor elevilor şi, totuşi, a te coborî ”la mintea lor”.

A fi profesor înseamnă a fi capabil de a face 180 de lucruri în acelaşi timp, care nu au nicio legătură cu obiectul pe care îl predai.

A fi profesor înseamnă a comunica zilnic tuturor elevilor cunoştinţe fundamentale pentru ei şi, în cele mai multe cazuri, să şi ai dreptate.

A fi profesor înseamnă a-ţi găsi mai mult timp pentru alţii decât pentru tine.

A fi profesor înseamnă a avea veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista copiilor cu probleme, părinţilor îngrijoraţi.

A fi profesor înseamnă a avea 6 perechi de mâini, să ajungi să le faci pe toate, dar mai ales 3 perechi de ochi: o pereche să-l vadă pe elev aşa cum este el în realitate şi nu cum l-au etichetat alţii; altă pereche să fie plasată la spate pentru ca profesorul să vadă ce nu este de văzut, dar trebuie cunoscut; ochii din faţă sunt doar pentru a vedea cum se comportă copilul, pentru ca mai apoi să poată reflecta asupra acestui comportament şi să poată spune: ,,Înţeleg şi cred în tine”.

A fi profesor înseamnă a veni la muncă chiar şi când eşti bolnav, înseamnă a preda unei clase de copii care nu vor să înveţe, înseamnă a păstra un loc special în inima ta pentru copiii care nu sunt ai tăi, înseamnă a înţelege toate frământările prin care trec cei aflaţi în dificultate.

A fi profesor înseamnă a avea inimă bună, dar şi dură uneori, înseamnă a juca câte o scenetă în fiecare oră cu alţi actori.

A fi profesor înseamnă a avea pe obraz o lacrimă: pentru bucuria şi mândria de a vedea cum un copil reuşeşte să rezolve şi cea mai mică sarcină; pentru singurătatea copiilor cărora le e greu să se adapteze; pentru compasiunea faţă de sentimentele părinţilor. Lacrima pe obraz vine din durerea de a nu putea ajunge la unii copii şi dezamăgirea pe care o simt ei; vine când profesorul a stat un an sau mai mulţi cu o clasă şi trebuie să-şi ia rămas bun de la acei copii şi să fie gata să întâmpine o nouă generaţie.

Cine poate să înţeleagă toate acestea, acela înseamnă că e profesor şi drumul lui, cu bucurii şi cu dezamăgiri, se va împleti cu destinul copiilor pe care îi va educa şi îi va pregăti pentru viaţă.

•       
• Succesul copilului la școală depinde de implicarea părintelui

• 
  
• 
          Limbajul verbal este abia al patrulea limbaj pe care îl înțeleg copiii, așa că întrebarea „Cum a fost la școală?”, precum și alte întrebări alternative – Cu cine te-ai jucat, Ce ai învățat, etc. nu își au rostul într-o primă interacțiune cu copilul! Prima conectare cu el în momentul în care îl luăm de la școală/after ar trebui să se facă prin contact vizual – privit în ochi cu blândețe, apoi prin contact tactil – luat în brațe, mângâiat, limbajul jocului – jucat împreună, chiar și pentru câteva minute și abia apoi limbajul verbal – întrebări, discuții
•          Niciodată prima întrebare sau primul îndemn când ajungem cu copilul acasă NU trebuie să fie să își facă temele! Greșit! Cel mai bine este să îi acorzi copilului timp împreună, timp de joacă, de deconectare de la școală și conectare la tine și abia apoi să își facă lecțiile
•        O idee foarte bună de conectare este timpul special – un timp (5, 10, 15 minute, stabilite pe ceas, cu cronometru/alarmă) în care părintele face ceea ce vrea copilul, stând alături de el, fără să se uite pe telefon, fără să răspundă la mailuri, fără să facă ordine în casă. Doar să stea alături de copil, la orice vrea acesta să facă – să se joace, să se uite împreună la TV, să se joace pe tabletă împreună, orice.  Mesajul pe care îl transmitem este „Relația mea cu tine e în mâinile tale”
•        Școala nu e o cursă! Copiii se compară, ei își cunosc poziția și o evaluează singuri. Școala nu este pregătire pentru viață pentru copii, doar noi, adulții, o vedem așa. Pentru copil școala înseamnă lecții, strategia lui de a trece prin școală și procesul de autocunoaștere
•         Pentru a rezista la școală, copiii își crează o strategie, unii devin agresivi, alții se închid în ei. Când copilul este agresiv, eu trebuie să îl ascult. Ca să pot face asta, trebuie să fiu eu bine cu mine însămi
•          Copiii au nevoie de ajutor de la noi atunci când se simt prost. Mai ales atunci când sunt agresivi, este clar că ceva nu funcționează bine. Ei nu pot fi raționali pentru că nu le funcționează cortexul pre-frontal. Acesta nu funcționează deoarece copiii nu primesc suficientă atenție și conectare de la părinți. Conectarea hrănește sistemul limbic, sistemul limbic hrănește cortexul pre-frontal. Nu există copii răi, există copii care au dureri!
•           Ca să le fie bine la școală, copiii au nevoie de 3 lucruri:

1. Conectare – cu învățătorul/profesorul și cu colegii
2. Recunoaștere – stima de sine vine din oglindire. Copiii au nevoie să fie valorizați de alți copii și profesori
3. Un sentiment de progres personal, că fac mai bine ca înainte, că evoluează. De aceea este bine să discutăm cu ei aspectele privind notele, progresul făcut de ei, etc

•          Copiii au nevoie să fie împinși de la spate, au nevoie să știe că se pot baza pe părinții lor, au nevoie să discute cu ei. Vorbiți cu copiii voștri, întrebați-i de poziția lor la școală, în clasă, dacă sunt mulțumiți de ea, dacă nu, întrebați-i ce puteți face să îi ajutați să o îmbunătățească. IMPLICAREA PĂRINTELUI ÎN VIAȚA ȘCOLARĂ A COPILULUI ADUCE MAI MULT SUCCES ACADEMIC DECÂT IMPLICAREA ȘCOLII. Cheia este la noi,  pentru că de noi depinde chiar și relația cu acesta și îmbunătățirea ei.
•       Implicarea părintelui în viața școlară a copilului este foarte importantă, pentru că îi transmite copilului mesajul că nu este singur în provocarea numită școală, ci părintele este alături de el pe acest drum.
•         În cazul relației cu colegii de clasă, pot organiza play date-uri, întâlniri unu la unu cu colegii de clasă, urmate apoi de mici petreceri, astfel încât să îl ajut pe copilul meu să primească recunoașterea socială din partea colegilor săi.

•         Nu este bine să îmi încurajez copilul să nu facă temele. Dacă sistemul în care merge este cu teme, dacă învățătoarea dă teme, atunci îl ajut să le facă, nu transmit mesajul că nu ne interesează și nu contează Copilul poate refuza să facă temele fie pentru că se simte singur, izolat într-un loc de restul familiei, fie pentru că se teme că nu va ști să le facă, fie pentru că emoțional nu este ok, cupa lui emoțională este goală și atunci are nevoie de conectare cu părintele
•         Puteți sta alături de el să facă temele, dar dacă simțiți că nu se concentrează doar pentru că vă vrea alături, este indicat să îi dați și șansa să demonstreze că poate și singur. Stați lângă el câteva zile, apoi îi spuneți că îl veți lăsa singur astăzi la teme, pentru că știți că se poate descurca foarte bine și singur și trebuie să își dovedească și el sieși că poate.

              

Copiii învață ceea ce trăiesc!