Mihai Eminescu

<< S-a născut un Luceafăr >>

Audio: Doina şi Ion Aldea Teodorovici – Eminescu

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, să avem o zi dedicată lui Eminescu, în care să aducem un omagiu celui ce a fost “Luceafărul poeziei româneşti.”

            Programul artistic dedicat marelui poet naţional stă sub semnele LUMINĂ, SUNET, CULOARE, CUVÂNT. Elevii clasei a III a vor pregăti poezii, cântece, note biografice, audiţii, desene şi un  concurs.

Începem cu un ACROSTIH:

El de-a pururi străluceşte,

Marele Luceafăr blând,

Inima ce dăruieşte

Neamului un veşnic cânt.

El e vers urcat pe culme,

Stihuit din foc nestins,

Călător etern prin lume,

Univers de neatins.

 (Petre G. Nicolae)

Mihai Eminescu, cel mai mare poet al neamului nostru, s-a născut pe 15 ianuarie 1850 în Botoşani. Încă de copil a cunoscut farmecul pădurilor şi al izvoarelor de pe moşia părintească de la Ipoteşti. Tot acolo a cunoscut vraja folclorului şi suflul curat şi duios al românului. Copilăria şi-a petrecut-o în mijlocul locurilor natale, marcându-i pentru totdeauna restul vieţii.

              De mic copil Eminescu Mihai avea o fire care nu semana deloc cu a altor copii de varsta sa..Prieten de joacă nu-i putea fi decât Ilie, fratele cu ochi albaştri( Copii eram noi amândoi )

Uneori disparea de acasa in mod ciudat mai mult timp si se intoarcea iar, spre bucuria parintilor disperati.

Poznele copilăriei au rămas de pomină în amintirile de familie: zburdalnicii încălecau pe câini şi se războiau cu gânsacii, se bălăceau toată ziua în iaz, prinzând broaşte, Mihai întârzia în câte un bordei de ţăran, ascultând cu încântare poveşti, snoave, ghicitori, care l-au urmărit toată viaţa pe poet şi de care îşi aduce aminte cu părere de rău când mărturiseşte: „ Trecut-au anii ...

Cântec: Pe lângă plopii fără soţ

Cu o carte in buzunar hoinarea prin padure, se oprea stând de vorba cu pasarile, cu gazele, cu raurile sau cu arborii la umbra carora se odihnea.     „ Citea mult şi cu o repeziciune uluitoare. Îndată ce primea bani de acasă îşi cumpăra cărţi şi timp de căteva zile nu-l mai vedea nimeni”             ( I. Slavici)

Poezii: Somnoroase păsărele, Cântecul ...Cu penetul ca sideful, Fiind băiet...,

Fond .. Doina - Gh. Zamfir...Natura terestră apare cu elemente specifice ale spaţiului românesc (codrul, izvoarele, teiul, lacul) văzute în veşnica rotire a anotimpurilor, este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică, participând mereu la frământările poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei şi meditaţiei:

"Vino-n codru la izvorul   Care tremură pe prund  ("Dorinţa")
"Hai în codrul cu verdeaţă,  Unde-izvoare plâng în vale" ("Floare albastră")

Alte poezii: Călin ( De treci codrul de aramă ), Freamăt de codru, Peste vârfuri, Şi dacă, Ce te legeni, Povestea codrului, La mijloc de codru.

Încă de pe băncile şcolii primare de la Cernăuţi, Eminescu dă dovadă de o sensibilitate deosebită. Aici el stă în gazdă la profesorul de limba română, Aron Pumnul. Acesta îi insuflă viitorului poet dragostea faţă de ţară şi de popor, faţă de frumuseţile patriei. De altfel, multe din poeziile poetului fără pereche îşi au inspiraţia din frumuseţile naturii patriei.

Poezii: Codrule, Măria Ta, Sara pe deal şi cântecul ...Sonet I , Revedere, O, rămâi.

Rădăcinile viziunii lirice adânc înfipte în spiritualitatea poporului din care s-a născut sunt mărturisite chiar de Eminescu într-o însemnare făcută pe marginea unui manuscris: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar".

Fond .muzical... Poemul LUCEAFARUL are ca punct de plecare un basm românesc, „Fata în grădina de aur”"Luceafărul" este un poem filozofic, în care tema romantică a condiţiei omului de geniu capătă strălucire desăvârşită. Eminescu însuşi consemna pe marginea unui manuscris sursa de inspiraţie a "Luceafărului" şi definirea geniului în lume: citez     " Aceasta este povestea. Iar inţelesul  este că, daca geniul nu cunoaşte moarte, aici, pe pământ, nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."

Poezii: Luceafărul, Dintre sute de catarge, La steaua.

Prin ceea ce a scris Mihai Eminescu de-a lungul scurtei sale existenţe, a făcut să fie cunoscut în toată lumea. Poeziile lui au fost traduse în multe limbi ale lumii, făcând să se ştie în toată lumea despre România.( Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie )

Marea sensibilitate a poetului, dublată de suferinţa apăsătoare cauzată de boala din ultimii ani ai vieţii, l-au făcut pe poet să mediteze asupra morţii, asupra destinului. Fond muzical...  Poezii: O, mamă, Rugăciune.

“Mai am un singur dor”, este „cea mai duioasă, mai răscolitoare elegie testamentară. Deşi pe parcursul ei apar orizonturile luminoase ale împăcării omului cu natura - „liniştea serii", „întinsele ape", „cer senin", „tinere ramuri", „teiul sfânt", totuşi tristeţea covârşitoare îl apasă: „frunzişul vested", *al serii rece vânt", „va geme de patimi al mării aspru vânt".Poezii ( Mai am un singur dor,  şi cântecul... Numai poetul.)

            Încheiem cu frumoasele versuri dedicate marelui poet:

„Trebuiau să poarte un nume” de Marin Sorescu.