EDUCAŢIA ECOLOGICĂ

            Educația ecologică se impune tot mai mult ca o componentă organică a educației generale, a formării personalității. Acest demers este determinat de evoluția civilizației contemporane, care, concomitent cu crearea de bunuri, valori spirituale, servicii, tehnologii etc. benefice pentru existența și prosperitatea oamenilor, provoacă, în mod alarmant, fenomene grave de poluare fizică și psihosocială, care afectează viața în general, punând în pericol chiar existența omului.
            Pentru exemplificare, menționăm câteva fenomene poluante grave, care se cer cunoscute de specialiști și de fiecare om în parte, în vederea prevenirii și înlăturării consecințelor negative:
                                   a) catastrofele naturale: cutremurele, inundațiile, tsunami, incendiile, invazia de       insecte, molimele, schimbările climaterice, încălzirea globală etc;
                                   b) de natură fizică: arme de distrugere în masă - nucleare, chimice, biologice; deșeuri toxice: radioactive, chimice, organice, emanațiile în atmosfera de gaze, substanțe și pulberi toxice, accidentele din centralele nucleare, despăduririle și desertizările etc;
                                   c) de natură psihosocială: corupția, distrugerile, agresiunile, violențele, violurile, ura, intoleranța, extremismul, sovinismul, xenofobia, spiritul revansard, tensiunile sociale, conflictele grave (sângeroase) - războaiele civile și războaiele întrer-țări etc.
            În fața unor asemenea fenomene poluante antinatură, antisociale, antiviață în general și antiumane îndeosebi, apare necesitatea unei ofensive antipoluante, în limitele civilizației umane, în ceea ce privește catastrofele naturale, compusă atât din măsuri fizice și psihologice adecvate și eficiente de prevenire și înlăturare a poluării, cât și din măsuri (acțiuni) educaționale ecologice, care să pregătească oamenii din punct de vedere informațional și practic, în spirit creativ, pentru prevenirea și înlăturarea poluării, pentru ameliorarea ecologică a mediului ambiant.

            Educația ecologică trebuie să determine oamenii să păstreze puritatea și frumusețea naturii, să păstreze curățenia mediului ambiant, aducând, totodată, ameliorări naturii, prin extinderea pădurilor și spațiilor verzi, prin păstrarea purității apei, aerului și solului.

De asemenea, educația ecologică trebuie să determine oamenii pentru a crea pe plan național și internațional relații și climat demne, civilizate, democratice, etice, de înțelegere și cooperare, cu evitarea tensiunilor și conflictelor antiumane, pentru instaurarea durabilă a păcii sociale și internaționale.
            Educația ecologică trebuie să fie prezentă în conținutul învățământului prin discipline ecologice (cunoștinte ecologice. Ecologie etc). Educația ecologică trebuie să fie o preocupare și în afara școlii, a tuturor factorilor sociali - familie, stat, societate civilă, mass media, societăți comerciale etc, făcând din păstrarea purității mediului ambiant o chestiune de conștiință, de etică, igienă și de civilizație a fiecărei persoane, a întregii comunități umane.

Plecând de la premisa că scopul educaţiei ecologice este de a preveni deteriorarea mediului, în acest sens omul trebuie să acţioneze conştient pentru menţinerea şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii acestuia. În prezent, societatea umană se confruntă cu o serie de probleme negative: limitarea rezervelor şi resurselor naturale, degradarea continuă a mediului, efectele încălzirii globale etc. Dacă la începutul anilor 1980 acestea erau considerate ca fiind de domeniul specialiştilor, a liderilor din diferite domenii, pe parcurs au devenit probleme concrete pentru umanitate. Astfel, s-a ajuns la conturarea şi definirea conceptului “problematica lumii contemporane” care a generat o serie de acţiuni şi manifestări ca: apărarea păcii modiale, protecţia şi conservarea mediului natural, promovarea unei noi ordini economice.

Actualele probleme de mediu sunt grave şi trebuie abordate de întreaga comunitate, iar educaţia şcolară reprezintă o soluţie viabilă. Astăzi, copiii - ca viitori gestionari şi consumatori ai resurselor naturale, pot interveni prin acţiuni constructive (sensibilizarea propriilor părinţii, a cetăţenilor indiferent de vârstă) la salvarea mediului înconjurător.

În general, majoritatea elevilor din România nu au formată o educaţie ecologică - pungi, ambalaje, cutii de plastic etc., aruncate în curtea şcolii sau pe stradă, stau mărturie lipsei de educaţie ce ar trebui să provină din familie şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ. În prezent, ca disciplină şcolară, educaţia de mediu este materie opţională. În opinia unui fost ministru al Mediului (Korodi Attila) "în şcoli, o oră pe săptămână alocată studiului mediului înconjurător este insuficientă". În declaraţia făcută, domnia sa a subliniat că va propune Ministerului Educaţiei să pună accent deosebit pe studierea problemelor de mediu în instituţiile de învăţământ, că doreşte mai multă educaţie ecologică (după modelul european) în şcolile generale şi liceele româneşti.

Modelul european Green Package al “cutiei verzi” prevede lecţii cu tematică despre mediul înconjurător înglobate tuturor materiilor şcolare (matematică, fizică, chimie, limbă maternă etc.) este considerat a fi cel mai potrivit pentru introducerea în învăţământul din Romania. “Problemele de mediu trebuie studiate nu doar dintr-o singură carte, ci şi la fizică, chimie ori biologie şi vom încerca să integrăm cutia verde în cât mai multe materii” a afirmat fostul ministru al Mediului, care a adăugat că: “acest model se implementează în paralel în mai multe ţări europene”.

Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară, activităţi ştiinţifice, artistice, practice, sportive sau religie. Din multitudinea formelor de manifestare menţionăm: observaţii în natură, experimente, povestiri ştiintifice, desene, plimbări, drumeţii, excursii, vizionare de diapozitive sau expuneri power point, jocuri de mişcare instructiv - distractive, labirinturi ecologice, vizitarea muzeelor, expozitii, spectacole, vizionări de emisiuni TV cu specific educaţional, concursuri. Tematicile care pot fi parcurse sunt stabilite în funcţie de subiectul propus: "Să ocrotim natura", "Poluarea în diferite anotimpuri", "Ce se întamplă iarna cu plantele şi animalele?", "Ce ştim despre pădure?" "Natura se trezeşte la viaţă", "Copac tânăr, copac bătrân", "Ce ne învaţă natura?", "S.O.S. natura...", "Culorile şi sănătatea", "Aspectul cartierului meu, satului meu", "Curiozități ecologice", "Pământul, planeta vie", "Măşti şi costume ecologice", etc. Specialiştii în teoria şi practica educaţională definesc metoda de predare ca fiind „modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi, deprinderi, îşi dezvoltă aptitudini şi iau atitutdini”. Realizarea acestor acţiuni este asigurată de baza teoretică structurată a metodelor şi mijloacelor de învăţare, de strategii privind organizarea procesului predării-învăţării materializate în comunicarea dintre profesor şi elev.

Procesul de învăţare este susţinut de materiale didactice variate, mijloacele audio-vizuale, aplicaţii de teren, utilizate în practica educaţiei ecologice. Metodele şi tehnicile folosite în educaţia ecologică sunt adaptate în funcţie de grupele de vârstă ale copiilor (preşcolari, şcolari sau liceeni), fiind grupate în patru categorii:

a. Metode de comunicare: orală (pozitive, interogative, rezolvarea problemelor); scrisă (consultarea manualelor şi analiza pe text); vizuală (limbajul cuvântului, imaginii, sunetului); de comunicare interioară (bazate pe limbajul intern).

b. Metode de explorare sistematică a realităţii obiective: directă (observaţia sistematică, cercetarea documentelor, studiul de caz) şi indirectă (demonstraţia, modelarea etc.).

c. Metode fundamentate pe acţiune practică: externă, reală (exerciţiul în aer liber, lucrările practice, activităţi creative) şi fictive sau simulare (jocuri didactice, jocuri de simulare).

d. Instruirea informaţională: instruirea cu ajutorul calculatorului (lecţiile interactive prin programul AEL-Advanced eLearning); simularea unor procese şi fenomene naturale în laboratoarele şcolare sau în cadrul lecţiilor AEL; folosirea hărţilor interactive şi a imaginilor satelitare etc.

Aceste metode vizează: cunoaşterea şi utilizarea noţiunilor de mediu în descrierea şi explicarea unor fenomene obiective şi a relaţiilor din mediul natural, dezvoltarea spiritului de observare, investigare şi cercetare la elevi şi formarea unui set de valori pozitive faţă de mediu şi a motivaţiei de a participa la menţinerea calităţii mediului.

            Se pare că oamenii încep sa înțeleagă ceva mai bine importanţa ecologiei - deşi încă nu sunt deloc educaţi în spiritul acesta. Presa vorbeşte tot mai des despre dezastrul ecologic naţional şi mondial. Unii dintre noi sunt atât de înspăimantaţi de acest fenomen încât aşteptăm să se petreacă o minune care să oprească distrugerea planetei copiilor noştri. Cred că citatul din Barbu Ştefănescu Delavrancea despre Moldova ar trebui extins la rang de slogan internaţional dacă s-ar referi la Terra şi nu doar la Moldova noastră şi ar trebui să sune cam aşa : [...]ca Terra n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea, şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor".

     Sistemul capitalist se bazează pe o producţie în continuă dezvoltare, canti­tativă, dar şi calitativă. Ea are la bază dezideratul psiho-social, al diferenţierii indivizilor din societate pe baza proprietăţii. Fiecare vrea să aibă mai mult decât celălalt, mai bine sau altfel. Aceasta este însăşi esenţa societăţii de consum şi este indiscutabil un factor de progres tehnologic, dar el duce şi la o teribilă risipă de materii prime şi muncă. Este în acelaşi timp un cerc vicios, căci producţia încurajează achiziţia, iar aceasta, la rândul ei, producţia. În plus, pentru a încuraja achiziţia, produsele sunt făcute tot mai perisabile pentru a fi înlocuite cât mai rapid.

     Sindromul acesta se manifestă mai ales la adulţi, copiii comportându-se astfel doar prin imitaţie. Cel mai uşor deci, ar fi să educăm tânăra generaţie în sensul ocrotirii planetei chiar cu preţul renunţării la propriile plăceri, orgolii şi la propriul confort de tip contemporan .

Un proverb chinezesc spune: ‘‘Dacă te gândeşti la anul care va urma, plantează un copac! Dacă te gândeşti la secolul care va urma, educă copiii!’’Aş spune doar: ,,Dacă te gandeşti la viaţa copilului tău, oferă-i o educaţie ecologică!’’. Viaţa pe planetă s-a deteriorat atât de tare încat nici unul din obiectele de studiu nu ar trebui să fie mai important decât studiul ecologiei. Copiii de pretutindeni, de orice religie ar trebui să ştie regulile de convieţuire cu natura asa cum ştiu rugăciunile, aşa cum ştiu tabla înmulţirii şi literele alfabetului. Educatorii şi învățătorii ar trebui să le reintroducă în suflete micuţilor și prin ei familiilor lor, ecologia ca pe o obligaţie față de Dumnezeu faţă de ceilalţi, faţă de ei inşiși. Nici o bunicuţă sau mămică de pui mic nu ar rezista dacă micuţul ar veni acasă şi ar propune să adune maculatură, să meargă cu bunicul să planteze un pomişor sau să-l înveţe pe tata să nu mai facă grătarul în pădure şi să lase dozele de bere pe pajişte.

Aş încheia cu un citat din Mahatma Gandhi: ,,Fă la tine schimbarea pe care doreşti să o vezi în  lume!’’